Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

marți, 16 septembrie 2014

A te îndrăgosti

Stefano Elio D’Anna – Scoala Zeilor – Capitolul 8: La Shanghai, cu Visătorul – 11. A te îndrăgosti

Visătorul îşi reluă vorbele, referindu-se la relaţia mea cu Heleonore şi la nenumăratele mele tentative de a-mi reconstrui o familie. De la primele cuvinte, din intonaţia lor, m-am temut că ceea ce urmă să-mi spună avea să fie neplăcut şi foarte greu de acceptat.

Nu fusese nicicând uşor să accept filosofia Visătorului şi ideile Lui, însă acum atinsese cel mai vulnerabil punct. Simţeam bastioanele încăpăţânării mele întărindu-se şi scuturile ancestrale de apărare înălţându-se. Mi-e era teamă că îmi va cere s-o părăsesc. Ucenicia mea ajunsese în punctul culminant. În pădurea întunecată a temerilor mele, cuvintele care au urmat răsunau mai aspru şi mai ameninţător ca de obicei, ca un corn de vânătoare în adâncurile unei vizuini: „Teama, predispoziţia de a fi dependent, te îndeamnă să apuci tot ce-ţi cade la îndemână şi astfel s-a întâmplat şi cu femeia aceasta. Şi te amăgeşti singur, crezând că eşti îndrăgostit de ea…” 

Visătorul mi-a vorbit îndelung. Câţiva atomi de înţelegere îmi penetrau armura şi îmi schimbau atitudinea. Tonul vocii Lui se îndulcea imperceptibil, deşi mai păstra inflexiunile grave.
A subliniat că adevărata denaturare a fiinţei este ceea ce oamenii numesc îndrăgostire şi dezvăluind capcana mortală care se ascunde în spatele acesteia, a adăugat pe un ton lapidar: „De fiecare dată când te îndrăgosteşti, te prăbuşeşti cu capul înainte” . Îmi făcu cu ochiul un semn fugar şi continuă pe un ton părintesc: „Iar în spatele fiecărei căderi, se află o vină!”
De la Visător am învăţat că acea ameninţare, semnalul căderii care pândeşte în orice îndrăgostire, se regăseşte în cele mai diverse culturi. Expresiile idiomatice de genul „to fall în love”, în engleză, sau „tomber amoreaux”, în franceză, sunt folosite de milioane de oameni, fără ca vreunul dintre ei să înţeleagă semnalul de alarmă. Ei flutură steagul pericolului chiar sub ochii noştri, însă nimeni nu pare să observe. Visătorul mergea mai departe cu cercetarea Lui şi conchidea că îndrăgostirea de cineva sau ceva nu reprezintă doar o ameninţare, ci pierderea respectului pentru dragoste.
„Nimic nu este exterior” , a afirmat El. „Lumea şi ceilalţi sunt fragmente din tine, risipite în timp. Să iubeşti pe cineva, înseamnă să iubeşti o parte din tine!… să te micşorezi… să te fărâmiţezi…”
După părerea Visătorului, să iubeşti pe cineva mai presus de orice era ca şi cum ai fi încercat să torni oceanul într-un pahar sau să usuci apa mării, cu un pumn de nisip.
„Amor provine din latinescul a-mors, adică fără de moarte. Să iubeşti, înseamnă să-ţi iubeşti şinele, să îndepărtezi orice urmă de autosabotare dinăuntrul fiinţei.” El a mai adăugat că acest lucru se întâmplă deliberat. Pentru Visător „să-ţi iubeşti sinele” constituia reflectarea unui adevărat act de voinţă.
„Numai integritatea poate iubi” a spus El, în concluzie „şi numai plenitudinea Fiinţei, în toată splendoarea ei, poate conţine iubirea.”
„Nu este, oare, cu putinţă ca un om care nu a atins încă integritatea să aibă un tovarăş, copii, o profesie, o viaţă socială, relaţii, prieteni?” am întrebat, neliniştit de acea perspectivă pentru care mă simţeam total nepregătit.
„Ba da!” a afirmat Visătorul „Dar să nu uiţi niciodată că tot ce se petrece în afara ta… constituie doar o reprezentaţie scenică, un film despre fiinţa ta care, datorită măreţiei ei, nu poate exista decât în interiorul tău, în adâncurile tale…
Celălalt… ceilalţi… lumea… sunt imaginea ta… un pahar cu apă… un pumn de nisip.”
În opinia Visătorului, adevărata iubire o constituie numai iubirea de sine. Cea mai înaltă artă este iubirea sinelui. Să iubeşti pe cineva mai mult decât pe sine este o idolatrie care-şi găseşte cea mai relevantă manifestare în sexualitate.
„Când îşi alege partenerul, ca de altfel în toate momentele când trebuie să dea un sens vieţii lui, omul este influenţat de sex” , a observat Visătorul. Tonul calm al acestui preludiu ajunse la escaladarea discursului Lui şi îmi scuţi atenţia. „Omenirea plasează sexul în centrul existenţei ei, fără măcar să realizeze că acesta este numai licărirea îndepărtată a unui extaz uitat: întregirea fiinţei!”
Visătorul continuă, spunând că sexul, precum hrana şi somnul, implică un control riguros, puterea de a stăpâni ceea ce oamenii au uitat. Activitatea sexuală, care ar trebui să fie o disciplină, o tehnologie în slujba omenirii, pentru a dobândi unitatea fiinţei, s-a denaturat. Aceia care au pătruns în alte zone ale fiinţei folosesc sexualitatea ca pe un propulsor în folosul integrităţii.
A continuat, afirmând: acest mod de înţelegere s-a pierdut. Funcţia sexuală s-a degradat, până când a devenit o activitate efemeră care ne lasă chiar mai nesatisfăcuţi, mai incompleţi mai îndepărtaţi de acea condiţie a fiinţei care reprezintă dreptul câştigat prin naştere al fiecărui om şi la care el a renunţat.
Nu mă mai gândisem niciodată la sex, nici pentru o clipă, în felul pe care mi-l înfăţişa Visătorul şi care-mi tăiase răsuflarea. În mintea mea se derulau rapid nişte imagini, ca o înşiruire de fotograme, cu viteză maximă. Urmăream umanitatea prinsă implacabil în mrejele copulării, asudând în paturile dormitoarelor. Observăm acest instinct planetar al oamenilor, cu detaşarea unui etolog care studiază comportamentul sexual al unei specii zoologice, cu ritualurile de împerechere şi tehnicile de reproducere. Pentru o secundă, am perceput exact starea de degradare în care căzusem cu toţii şi denaturarea acelor funcţii şi organe ale eliberării, care se petrecuse înăuntrul nostru, născute pentru a primi mesaje şi pâlpâiri de la unitatea fiinţei. În viziunea Visătorului, sexul este firul de aur care ne permite să găsim urmele şi să parcurgem calea de recăpătare a integrităţii pierdute.
Omenirea actuală, fragmentată, şi-a denaturat toate funcţiile şi a transformat relaţia cu un partener într-o dependenţă, iar sexualitatea, în pretextul de a uita şi depinde. Mă simţeam complet singur, ca o fiinţă nepământeană; eram singurul martor împovărat cu acea viziune a căutării integrităţii, plenitudinii, predestinat să dea greş dacă nu eram îndrumat de voinţă şi înţelepciune. Era o căutare condamnată la eşec, deoarece reprezenta încercarea imposibilă a fiinţei care, înainte de a se iubi pe sine, preferă să iubească lumea exterioară.
Urmăream acele înlănţuiri, licărind şi stingându-se repede, ca o clipire de pleoape, insignifiante ca nişte strănuturi şi care se încheiau de fiecare dată cu o nouă deziluzie şi cu o altă mică moarte. Vizionam acea îndeletnicire repetitivă a oamenilor în aşteptarea fericirii, acea căutare a integrităţii, predestinată să fie trădată de fiecare dată şi să se prăbuşească la nesfârşit. Pe ecranul minţii apăreau imagini ale unor ţinuturi îngheţate. Vedeam migrarea mortală a renilor, adulmecând parfumul de mosc care îi înnebunea şi pe care îl căutau zadarnic, în văzduh. Un destin implacabil îi împiedică să afle vreodată că acea esenţă care îi îmbată este produsă de propriile lor glande.
„Omul caută libertatea, fericirea, iubirea în afara lui” , a spus El, suspendând fluxul acelor imagini şi pătrunzând în gândurile mele în acel punct „însă călătoria fiului risipitor nu este nici pe departe exterioară… este o aventură lăuntrică, o călătorie înapoi, spre unitatea fiinţei.
Omul încearcă necontenit o singură acţiune: recucerirea integrităţii lui, prin actul sexual cu o femeie, care este o parte din el, creată din una dintre coastele lui, pentru a-şi recâştiga starea de unitate lăuntrică, paradisul lui pierdut.”
Apoi, pe tonul unei sentinţe irevocabile, a spus: „În algebra fiinţei, două jumătăţi nu alcătuiesc un întreg, ci o diformitate! Un visător adevărat se exprimă pe sine însuşi în totalitate. Nu poate cuprinde o lume incompletă.” 

sursa

marți, 9 septembrie 2014

Cuplul spiritual. Cum reușim să ieșim din capcana visului?

Chiar şi bărbaţii care obişnuiesc să se amuze pe seama poveştilor romantice sunt contaminaţi. Trăim într-o cultură în care iubirea ideală, năvalnică, perfect împlinită şi împlinitoare a devenit o emblemă. Un ţel. Un drept. Aşa simt cei mai mulţi dintre noi. Aşa am fost sugestionaţi să credem.  Filmele, romanele, miturile întreţinute de mass-media au pus umărul la această iluzie.
Ce forţă păstrează de fapt coeziunea cuplului? Până de curând era dependenţa reciprocă, datorată necesităţilor economice, presiunii sociale şi, vreme de multe secole, celei religioase. Ultimele decenii au produs adevărate mutaţii în privinţa felului cum îşi înţeleg bărbatul şi femeia rolurile şi relaţia de cuplu. Dar mulţi încă se împotmolesc, nu ajung niciodată la adevărata intimitate şi nici nu au o imagine clară despre ceea ce înseamnă cunoaşterea reciprocă şi comunicarea.
Mişcarea feministă, mult clamata revoluţie sexuală şi abandonarea valorilor religioase tradiţionale au subminat imaginea cuplului unit la bine şi la rău. Oamenii caută azi cu înfrigurare o nouă raţiune de a trăi împreună, iar mulţi speră să o găsească în iureşul emoţional şi ardoarea care îi incendiază atunci când se îndrăgostesc, în faza idilică a relaţiei.

Iluziile aduc deziluzia
De unde vine această aspiraţie naivă? Cei mai mulţi dintre noi se simt incompleţi. Şi e atât de tentant să privim intimitatea ca pe un mijloc de a umple acest gol imens! Ne dorim o atenţie neîntreruptă, pasiune sufletească şi erotică mereu crescătoare.  Ni se pare că prezenţa vâlvătăii de început a poveştii de iubire ne îndreptăţeşte să hrănim o asemenea speranţă, evident atât de iluzorie. Şi ne construim o imagine mentală a celuilalt cu toate calităţile pasionale, permanente şi pozitive, care ne împiedică să resimţim solitudinea. Acesta e adevărul necosmetizat: cele mai multe cupluri se menţin astăzi din speranţa unei neîntrerupte gratificaţii reciproce.
Dar tocmai o asemenea dorinţă nerealistă ne asigură şi inevitabila deziluzie. Oricine plonjează într-o relaţie intimă cu scopul şi setea ca omul de lângă el să-l împlinească, se îndreaptă către o vale a plângerii: nimeni nu ne poate satisface la infinit. Iar după ce cădem în capcana comună a aşteptării ca fiinţa dragă de lângă noi să ne facă de-a pururi fericiţi, nu trece mult până descoperim efemeritatea acestui „aranjament”. Din acel moment încep resentimentele şi de o parte şi de cealaltă, fiecare dintre cei doi îndrăgostiţi se simte frustrat, păcălit, revoltat că „sufletul-pereche” nu şi-a îndeplinit sarcina irealizabilă. Începe o nouă fază a relaţiei, în care amândoi simt cum cresc sentimentele negative pentru care nu sunt pregătiţi.

Asumă-ţi responsabilitatea

Ce facem? Rămânem cu braţele încrucişate în timp ce ne plângem de cel iubit şi îl acuzăm că ne face să suferim sau învăţăm cum să reacţionăm mai înţelept atunci când purtarea sa nu ne mai bucură? E alegerea noastră. Suntem singurii care putem rupe înlănţuirea distructivă. E inutil să aşteptam de la celălalt să ia iniţiativa unei transformări. Hai să recunoaştem – dacă ai făcut vreodată acest soi de efort, ştii că nu este o sarcină chiar uşoară să-ţi modifici genul de reacţii la ceva negativ.
Fără un ideal însă, fără perspectiva şi motivaţia spirituală, adâncă, adevărată, consubstanţială fiinţei noastre, nu doar declarată ca intenţie, nu putem depăşi sentimentele negative. Fugim de fapt de realitate. Iar eroarea noastră psihologică ne face să presupunem fără nicio reţinere că aspectele negative ale celui iubit sunt o ameninţare reală şi ne justifică în consecinţă resentimentele şi atitudinea defensivă.
În cel mai rău caz, filtrul nostru psihologic ne amplifică sentimentele negative şi condamnarea „îndreptăţită” a lipsurilor celuilalt. Cu timpul putem să ne rafinăm mecanismele de acuzare, avem toate datele să devenim experţi în arta de a depista ceea ce nu merge, de a înţelege sursele durerilor, supărărilor noastre şi de a le exprima. De fapt, nu ajungem decât să ne complacem în ele.
O atare strategie psihologică e sinucigaşă, deoarece riscăm să ne petrecem toată viaţa  luptându-ne cu sentimen-tele negative şi să nu ajungem niciodată la capăt. Suntem tentaţi să-l facem pe celălalt responsabil de toate dificul-tăţile noastre, să ne delectăm în rolul de victimă, să negăm propria contribuţie de adult la situaţia respectivă. Dar un comportament ca acesta nu ne ajută să înţelegem problema atitudinilor ascunse, a rădăcinilor care dau naştere şi întreţin sentimentele negative.
Mai mult decât atât, inventează şi fixează noţiunile profund eronate care stau la temelia suferinţelor noastre. Şi, făcându-l pe celălalt mai responsabil decât pe noi înşine, evităm să explorăm sensul real al suferinţei noastre. Rezultatul trist este o relaţie în care blamarea sistematică a celuilalt devine un mod de a trăi. Această greşeală psihologică fixează şi cronicizează sentimentele de neputinţă, de frică, ne întreţine ranchiuna faţă de persoana pe care o considerăm responsabilă de chinul nostru. E limpede că acestui comportament îi lipseşte ceva esenţial, de aceea nu poate funcţiona ca o soluţie reală.

Cunoaşte-ţi toate emoţiile

Singura soluţie reală o aduce înţelegerea spirituală a propriei fiinţe şi a naturii oricărei relaţii de cuplu. Iar viziu-nea spirituală se hrăneşte din aspiraţia de a ne elibera din chingile preocupărilor cotidiene, de a transcende ego-centrismul, mânia şi violenţa. Avem certitudinea lăuntrică a dreptului la dragoste, pace şi bucurie. Avem certitu-dinea că putem trăi în armonie cu noi înşine şi cu lumea.  De ce să ne mulţumim cu beţia unei lumi a fricii şi culpabilităţii sau a plăcerilor superficiale cărora le dăm pinteni când vrem să fugim de suferinţă? Neîmplinirea interioară ne informează că este ceva foarte real de care trebuie să ţinem seama: nevoia de a trăi ghidaţi de un ideal mai elevat. Nimic nu ne obligă să ne petrecem toată viaţa în închisoarea fricii pe care singuri am construit-o. Este posibilă o transformare  fundamentală.
Cei animaţi de această dorinţă de a scăpa din închisoarea banalului, încearcă din răsputeri să fie la înălţimea idea-lurilor precum iertarea, atitudinea pozitivă, acceptarea celui iubit “aşa cum este” el.
Toate tradiţiile spirituale recomandă ascultarea acestei reguli de aur: a ierta, a fi bun şi caritabil cu aproapele, chiar dacă el nu este bun cu noi. Propun un ideal de perfecţiune care contrastează cu imperfecţiunea noastră pre-zentă şi ne condiţionează să facem un efort - evident sau discret – pentru a-l atinge. Când sufletul ne este tulburat, când suntem supăraţi, mânioşi, tulburaţi şi egocentrici, ni se cere să ne imaginăm o stare a noastră viitoare în care, printr-o bunăvoinţă inepuizabilă, să fim indulgenţi, iubitori şi senini.
Ne străduim prin urmare să avem gânduri bune, emoţii frumoase (pozitive) şi să acţionăm armonios. Dacă reuşim asta suntem virtuoşi; dacă nu, suntem păcătoşi. Aici apare în unele tradiţii şi ideea de pedeapsă. Principala pro-blema a acestui soi de strădanie este că dorim atât de mult să fim “buni”, să ne transcendem natura umană, încât suntem tentaţi să negăm aspectele cele mai ascunse ale realităţii noastre emoţionale.
Când eram copii ni s-a spus că nu e frumos să plângem. Tristeţea a fost negată, dar nu eliminată. Dar ceea ce n-a fost de la început acceptat nu poate fi transformat. Nu poţi niciodată să te debarasezi de un sentiment negându-l sau rezistându-i, declarând că este rău sau greşit să îl experimentezi. Deşi încercăm să ascundem aspectele mai puţin plăcute ale vieţii noastre interioare, ele nu dispar, supravieţuiesc încăpăţânate şi ne bântuie profunzimile.
Renunţă la acuzaţii
Încercarea de a te ridica la înălţimea aspiraţiilor spirituale mai prezintă o dificultate. Pe măsură ce luăm în serios progresul spiritual, ne încearcă în mod inconştient teama că transformarea noastră nu este spre bine.
Orice eşec generează o judecată severă şi această lipsă de bunătate faţă de noi înşine ne împinge adesea să ne în-chidem sufletul faţă de cei care, ca şi noi, nu sunt capabili să atingă idealul elevat al perfecţiunii spirituale. Faptul că nu ne acceptăm imperfecţiunile umane ne face să le condamnăm atunci când se manifestă, în noi sau în celălalt, fără să ne dăm seama că însuşi faptul de a judeca este un act de violenţă. Pentru a ne atinge idealul de pace şi de dragoste folosim o cale lipsită de indulgenţă. Denigrând slăbiciunile umane cu scopul de a le transcende, provo-căm adeseori această separare, această închidere lăuntrică şi egocentrismul pe care îl considerăm, paradoxal, atât de deplorabil.
Asta explică poate, de ce nu ajungem să ne ridicăm la înălţimea principiilor pe care le aduc în viaţa noastră în-văţăturile spirituale, mai ales cu fiinţa pe care pretindem că o iubim cel mai mult din lume. Când iubitul, iubita este într-o stare proastă, de enervare, frustrare, nemulţumire, câţi dintre noi suntem capabili să răspundem negati-vităţii sale cu dragoste? Oricine a fost încercat recunoaşte că este mult mai uşor să admiri de la distanţă frumu-seţea învăţăturilor spirituale decât să le pui în practică, zi de zi.
Faptul de a considera inacceptabile aceste sentimente are drept rezultat negarea lor. Relaţiile de cuplu care au că-zut în această “eroare” spirituală sunt pline de exprimări indirecte ale negativităţii reprimate, care afectează serios comunicarea în problemele importante.

Nu reprima, alchimizează
După ce au ajuns la fundul prăpastiei cu relaţia lor, (să-i spunem) Cristian şi (să-i spunem) Anda au făcut cât le-a stat în puterea şi în discernământul acelei perioade din viaţa lor. Şi au căzut pe rând în toate capcanele acestor greşeli. Amândoi erau instructori de yoga şi pasionaţi de tot ce înseamnă psihologie. Citeau, studiau, Cristian este psihoterapeut cu acte în regulă… Azi îmi povestesc amuzaţi… Amândoi pozau în “specialişti” conştienţi de meca-nismele refulării sentimentelor negative, forţându-se eroic să comunice dintr-o perspectivă mai clară şi afişând o nepăsare care îi durea. Evident, niciuna din aceste atitudini nu a funcţionat. “Eram atât de incapabili să ne dăruim reciproc ceea ce credeam că vrem, încât am fost cât pe-aici să punem capăt relaţiei noastre”, spune Anda. Cristian încuviinţează mişcând uşor capul, în timp ce o ia de mână pe iubita lui.
Dar ceva i-a făcut să persevereze. Poate că a fost dorinţa comună de a descoperi o cale care să le îngăduie o des-făşurare mai amplă a sentimentelor, inclusiv a celor negative, în timp ce păstrează un spaţiu interior al iubirii în care se simt în siguranţă. Voiau să apropie, să unească cerul cu pământul, să-şi păstreze integritatea în mijlocul haosului pe care îl provoca pe atunci greşita lor înţelegere.
“Au fost momente în care ni se părea că mergem pe un drum mărginit de prăpăstii. După ani de lupte, de victorii şi eşecuri, am început să vedem că există şi un alt mod de a reacţiona la sentimente penibile, un mod care nici nu le reprimă, nici nu le încurajează, ci permite metamorfozarea, sublimarea, alchimizarea lor. Desigur, cunoşteam şi povesteam altora, la cursuri, la conferinţe, despre aceste mecanisme. Dar acum găsisem resorturile reale, mai exact descoperisem cum putem să declanşăm aceste resorturi în noi, în relaţia noastră.”

Solidari în suflet, întru Spirit

Anda şi Cristian au căpătat o nouă motivaţie, care să menţină unitatea cuplului în ciuda oricăror dificultăţi. Aveau nevoie de o viziune spirituală reală, care să accepte suferinţa, mânia, frica şi conflictul, o viziune care să le permită să treacă dincolo de ele în aşa fel încât relaţia să nu fie doar rezistentă, ci şi mai profundă.
Ei spun că unitatea unui cuplu iubitor poate fi păstrată printr-o concepţie comună asupra cuplului privit ca o cale spirituală. Această VIZIUNE reuneşte părţile cele mai bune ale celor două abordări, cea psihologică şi cea spirituală şi implică o deplasare radicală a centrului de gravitaţie al relaţiei.
Scopul cuplului lor nu mai este simpla împlinire a nevoilor individuale. Relaţia lor nu mai este doar un contract de comoditate reciprocă. Au alt scop comun – să descopere cine sunt cu adevărat, aducând în fiecare aspect al vieţii lor cotidiene compasiunea, conştiinţa şi sinceritatea. Descoperind ce anume le blochează dragostea, Anda şi Cristian se deschid unor posibilităţi mai înalte. Nu mai sunt adversari în jocuri de putere, ci devin prieteni spiri-tuali într-o călătorie de explorare; în loc să se confrunte în caz de conflict, sunt aliaţi într-un efort solidar de al-chimizare a fricii, vinovăţiei şi a inconştienţei.
Îşi unesc forţele pentru a învinge împreună obişnuinţele care produc dizarmonii la nivel fizic, emoţional, mental sau spiritual. Cel care e mai conştient la un moment dat poate deschide calea; atunci când unul e mai puţin lucid, se va baza pe luciditatea celuilalt.
“Vechile lupte ne separau, noile lupte strâng legăturile dintre noi. Pentru că nu mai luptăm unul cu altul, ci îşi înfruntă fiecare propriile limite, fiecare se confruntă conştient cu propriul ego” explică Anda. În această căutare, ei învaţă că schimbarea nu se produce prin efort şi rezistenţă, ci prin înţelegere. Învaţă să fie lucizi în momente în care altădată ar fi reacţionat în mod mecanic, să-şi deschidă inima acolo unde altădată ar fi judecat, să privească toate comportamentele ce au la bază mânia, suferinţa şi teama – fiecare pe ale sale sau pe ale celuilalt - ca pe un strigăt de ajutor în vederea vindecării, mai degrabă decât ca pe o ameninţare sau o reflectare a neputinţei.
“E un proces continuu de învăţare”, spune Cristian. Amândoi învaţă să comunice într-un mod cu totul nou, care le permite să scape de atitudinea defensivă, spre binele adevăratei lor siguranţe afective. Amândoi sunt atenţi şi creează conştient şi perseverent un mediu emoţional stabil care să facă mult mai uşoară vindecarea rănilor sufleteşti. De ce nu reuşiseră totuşi aceste lucruri înainte? Şi atunci îşi doreau să aibă un cuplu spiritual, şi atunci aspirau la cuplul androginal.
Îmi zâmbesc amândoi. “Până la androgin era important să fim umani. Cu adevărat umani. Fiecare cu el însuşi şi cu celălalt. Simţim că abia acum înaintăm pe drumul cel bun, pentru că ne continuăm călătoria spirituală asumându-ne întregul bagaj… şi cele luminoase din noi, şi cele imperfecte.”
Anda şi Cristian au dreptate. Cuplul e o şcoală a umanităţii, a umanităţii profunde care, odată atinsă, devine o punte către miezul dumnezeiesc al fiinţei. Nici părinţii noştri, nici şcolile şi nici religia nu ne-au pregătit pentru asta în mod real. Învăţăturile yoga, cursurile şi practica zilnică sunt însă un sprijin şi un îndemn. Ne oferă viziunea şi mijloacele. Ce facem cu darul pe care îl primim este răspunderea noastră. Iar de ceea ce facem depinde ceea ce reuşim.
de Aurea Mutulescu
foto Robert Leontescu
Yoga Magazin  72/2010

joi, 4 septembrie 2014

Continenta sexuala in viziunea taoista

"Retenţia seminală este simplă şi naturală o dată ce ai renunţat la vechiul obicei. Taoiştii afirmă că aceasta era la început o funcţie naturală pe care oamenii o puteau îndeplini firesc. Ideea convenţională că orgasmul masculin presupune numai câteva clipe de plăcere orbitoare nu este corecta. După ejaculare, plăcerea bărbatului ia sfârşit dacă acesta nu găseşte resurse interioare pentru a se înălţa din nou înainte de a cădea în vidul plăcerii A-ţi risipi sămânţa este sinonim cu a nesocoti viaţa. Ejacularea frecventă este o încercare infantilă de a ne consola că suntem departe de extaz. Este o repudiere a bucuriei înnăscute pe care am putea să o cunoaştem cu toţii. Desigur, oamenii pot şi fac dragoste profund fără a-şi reţine sămânţa dar pierd o bucurie mai profundă.
"Curba excitării sexuale atât la bărbaţi cât şi la femei, dar mai ales la bărbaţi, (pentru că femeile au o capacitate mai mare de a se menţine în zona de platou) constă dintr-o excitaţie gradată (sau bruscă), o zonă scurtă de platou şi apoi o cădere bruscă şi rapidă; asta e totul...Teoria Big Bang-ului. Metoda taoistă, însă, ne învaţă să folosim teoria stării sta¬bile care presupune expansiunea şi contracţia continuă a energiilor Yin şi Yang în timpul unei serii de orgasme de tip „vale". Teoria Big Bang, la modă ca teorie a formării universului, îşi are rădăcinile în dorinţele sexuale ale omului de ştiinţă din vest.„Platoul" poate fi asociat unei „zone primare" ceea ce presupune experimentarea unui timp şi spaţiu primar. Minutele par ore. Este ceea ce psihologii numesc o „stare alterată de conştiinţă". Femeile par mai capabilesă prelungească această zonă de platou. Urmează un punct critic de unde nu există întoarcere, şi apoi căderea. Zona de platou corespunde unei stări de relaxare care poate dura de la câteva secunde până la o jumătate de oră sau mai mult. Este caracterizată de liniştire, relaxare şi diminuarea erecţiei. După această perioadă de calm, cuplul reia stimularea reciprocă acumulând energie CHI prin diverse mijloace de excitare. Din nou poate fi atins un „platou" şi menţinut un anumit timp.Este necesară experienţa pentru a evita „depăşirea limitei", dar răsplata este mare. Este ca şi cum ai urca pe o piramidă—suprafaţa fiecărei trepte este netedă şi lipsită de pericole, dar călcând pe marginea treptei următoare te simţi puţin ameţit. în cadrul acestui procedeu, se acumulează un potenţial de răspuns la energia iubitei, astfel că probabilitatea pierderii controlului creşte pe măsură ce ajungeţi pe trepte superioare. Este ca şi cum aţi acumula tot mai multă presiune, dar este o presiune agreabilă, deoarece cantitatea de energie creşte cu fiecare zonă de platou. De fapt, aceste zone se prelungesc pe măsura acumulării energiei. Când s-a dezvoltat suficientă energie şi vă aflaţi într-o zonă de platou, energia CHI începe să circule prin canalele CHI ale trupului şi astfel ceea ce a început ca o reacţie la nivel genital devine acum o reacţie a întregului trup. Dacă întreaga energie tru¬pească a bărbatului este echilibrată de cea a femeii, energia penetrează niv¬elele mentale şi spirituale, aliniind polaritatea totală şi deschizându-vă conştiinţa faţă de cunoaştere şi extaz. însăşi natura învăţăturii Tao este în acelaşi timp teribilă şi banală.„Zona primară" de platou este un loc foarte nesigur şi aici se poate manifesta cu adevărat măiestria taoistului. Sensibilitatea şi capacitatea de a evita punctul „fără întoarcere" reprezintă o funcţie a experienţei dum¬neavoastră, a intenţiilor şi stării de relaxare şi de sănătate, precum şi a re¬laţiei cu iubita dumneavoastră. O femeie poate declanşa ejacularea bărbatului relativ uşor prin intermediul propriului orgasm sau excitându-1 prin contractarea muşchilor vaginali. Dar această tehnică, nu necesită un or¬gasm reciproc şi mai ales în faza de iniţiere a bărbatului trebuie să i se ofere timp pentru a câştiga o anumită stabilitate pe platou. Multe femei cred că un bărbat nu este satisfăct sexual dacă nu ejaculează. Dar în ultima vreme atât bărbaţii cât şi femeile se eliberează de vechile concepte."
Orgasmul"Un secret în practica continenţei este învăţarea mecanismului orgasmului. Există atât bărbaţi cât şi femei care au ajuns la o aşa măiestrie în arta amorului cu continenţă încât îşi pot declanşa la voinţă stări de orgasm, şi, mai mult decât atât, pot induce în alte persoane, fără angrenarea actului erotic propriu-zis aceste inefabile stări de orgasm. Sexologii definesc orgasmul într-o manieră non-poetică ca fiind “o transă însoţită de pierderea contactului cu realitatea”. TANTRA afirmă că orgasmul este o stare benefică de expansiune a conştiinţei, în care limitările obişnuite ale fiinţei sunt brusc desfiinţate, tirania minţii este abolită, iar subiectul pătrunde în abisul vidului beatific. Cel care trăieşte orgasmul, descoperă cu uimire abandonul în faţa trăirii extatice, dăruirea de sine, moartea ego-ului, anularea timpului şi spaţiului, izbucnirea stării de unitate a contrariilor care fac ca această stare să fie identică cu cea a unei experienţe metafizice. De aceea, în TANTRA, starea de iluminare spirituală mai este numită şi “orgasmul cosmic”.Pentru atingerea diferitelor tipuri de orgasm, nu este esenţială poziţia amoroasă adoptată, ci mai ales armonia şi iubirea dintre cei doi îndrăgostiţi şi bineînţeles energia lor vitală. Este foarte bine pentru amândoi să înveţe să-şi controleze cât mai bine muşchii sexuali şi să-şi trezească profund senzualitatea şi răspunsul la stimulii erotici. În general, este mai greu să vorbeşti despre diferite tipuri de orgasm la bărbaţi decât la femei. Unul dintre motive este faptul că orgasmul masculin este însoţit de obicei de o ejaculare explozivă care îl face să fie mult mai scurt, mai puţin conştientizat în plan mental decât orgasmul feminin. De asemenea, femeia are din naştere o mai bună capacitate de conştientizare şi un mai mare control asupra musculaturii zonei pelviene şi, deci, poate distinge mult mai uşor diferitele senzaţii şi fenomene care apar în această zonă. Este principalul motiv pentru care formele de orgasm sunt explicate cel mai adesea din punctul de vedere al percepţiilor feminine. Unele din aceste forme de orgasm pot fi considerate ca veritabile “trambuline” către stări superioare de conştiinţă – şi, prin urmare, ele trebuie trezite în special şi cultivate cât mai frecvent.Mai există o modalitate de a clasifica formele de orgasm în corelaţie cu cele trei GUNAS din YOGA: TAMAS - orgasmul orb, inconştient; RAJAS -orgasmul dinamic, pasional; SATTVA - orgasmul subtil, meditativ, fără ejaculare.Orgasmul superficial este mai mult un fenomen genital şi reflex, manifestat prin anumite contracţii ritmice ale muşchilor perineului. În cazul femeilor orgasmul superficial este provocat de stimularea zonelor erogene extravaginale şi în special a clitorisului şi este asociat cu o contracţie a muşchilor coapselor şi abdomenului, cu o stare de teamă, tensiune psihică, imobilitate vigilentă şi aşteptare tensionată a orgasmului. Adesea este însoţit de o senzaţie de împingere către în jos a muşchilor, precum un piston, care apare împreună cu impulsul de a descărca rapid, de a expulza ceva afară cât mai repede cu putinţă. De fapt, multe femei care experimentează acest tip de orgasm atestă descărcarea în acelaşi timp a gazelor din intestin sau din vagin (în caz că acestea existau), sau chiar a urinei din uretră. Această formă de orgasm este asociată cu tendinţele egoiste şi cu masturbarea (la fel şi în cazul băbaţilor), şi este foarte frecventă în zilele noastre. Ea este localizată în întregime la nivelul zonei genitale şi din această cauză este parţială şi incompletă. Deoarece senzaţia de plăcere nu se răspândeşte în întreaga fiinţă, acest tip de orgasm atunci când nu este însoţit şi de alte forme de orgasm este de multe ori nesatisfăcător şi lasă în urmă o stare de frustrare şi neîmplinire.Orgasmul profund este o formă mult mai completă de orgasm, asociată în cazul femeilor cu stimulări vaginale profunde şi care prezintă adeseori faze paroxistice având următoarele manifestări: ţipete, lacrimi, oprirea respiraţiei, unduiri profunde ale muşchilor vaginali şi uterini care se răspândesc în tot corpul şi o dată cu ele apare o stare profundă de satisfacţie şi relaxare. Această formă de orgasm se poate datora unei mari extinderi a stimulării simultane a tuturor zonelor erogene. În felul acesta orgasmul profund îşi pierde caracterul genital şi se răspândeşte îmbătător în întreg corpul. Localizarea zonelor erogene, modurile de a le masa şi a le stimula, trebuie să fie studiate în detaliu pentru a provoca iubitei sau iubitului stări cât mai intense de plăcere care furnizează un veritabil “combustibil” pentru “racheta” conştiinţei ce tinde să urce spre stări cosmice de conştiinţă. Studiind în continuare şi celelalte tipuri de orgasm, va deveni şi mai evident de ce formele profunde de orgasm sunt cele care conduc în TANTRA-YOGA la stările cele mai complexe şi înalte de conştiinţă.Orgasmul clitoridian este local, superficial, extern şi creează la început un fals sentiment de nondependenţă legat de ideea că nu depinde de prezenţa bărbatului. În orgasmul clitoridian are loc aşa numitul “efect de cort” descris de sexologii Masters şi Jhonson şi care constă în ascensiunea uterului în abdomen şi dilatarea părţii profunde a vaginului. Forma rezultată a vaginului este ca cea a unui cort cu vârful în jos. Potrivit tradiţiei tantrice, orgasmul clitoridian este în legătură cu o predominanţă a energiei solare YANG, şi astfel femeile care trăiesc numai acest tip de orgasm îşi dezvoltă în aură o energie dinamică şi efervescentă dar totodată amplifică egoismul şi masculinitatea. Trebuie să remarcăm aici că acest tip de orgasm este în legătură cu energia unui centru secundar de forţă numit YONI CHAKRA situat ca proiecţie în planul fizic în zona clitorisului la femeie şi în zona de inserţie peniană la bărbat şi a cărui energie este destul de greu de controlat. Această formă de orgasm poate fi corelată şi cu alte forme de orgasm, cum ar fi cel vaginal rezultând orgasmul clitorido-vaginal.Orgasmul vaginal are două forme distincte: • Orgasmul vaginal inferior localizat în zona perineului, la intrarea în vagin şi care este încă exterior şi incomplet, fiind în legătură cu energia lui MULADHARA CHAKRA. Este un orgasm de tip YIN, lunar şi, de asemenea, problematic în privinţa controlului. • Orgasmul vaginal (normal) profund care este în legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA şi care este deja mai profund, mai complex şi mai satisfăcător. Potrivit învăţăturilor tantrice, el arată deja o predominanţă a energiei solare YANG, dar din păcate - din lipsa unei instruiri adecvate, marea majoritate a femeilor nu ajung pe parcursul întregii lor vieţi să trăiască această formă de orgasm. Ea se manifestă prin contracţii vaginale clare şi puternice şi este însoţită adeseori de o abundenţă considerabilă a fluidelor sexuale.Orgasmul generat de faimosul punct G (G de la Graffenberg Ernest, sexologul modern care a redescoperit această veche informaţie) este inclus şi el aici. În urma studiului realizat de Graffenberg, punctul G a fost localizat la toate femeile examinate la aproximativ 5,5 cm de orificiul vaginal extern (de deschidere), pe peretele anterior vaginal, chiar în spatele osului pubian. Se consideră că punctul G reprezintă un vestigiu feminin echivalent prostatei masculine (care înconjoară colul vezicii urinare), având aceeaşi origine embriologică ca şi prostata. La atingere punctul G sugerează forma unui bob de fasole, iar în urma stimulării sale poate deveni de 3-4 ori mai mare. Volumul său nu este direct proporţional cu starea de excitabilitate. Acest punct de excitaţie poate să fie atins atunci când femeia este abordată pe la spate în timpul actului amoros.În Occident poziţia amoroasă cea mai răspândită este cea în care femeia este culcată pe spate iar picioarele ei rămân sprijinite deasupra umerilor iubitului. În această situaţie penisul nu mai atinge punctul G pentru că se descrie astfel un unghi foarte deschis.În cazul bărbaţilor glanda prostată deţine atributele unui punct G. Stimularea ei se poate realiza prin masarea uşoară a peretelui rectal anterior până la atingerea stării de orgasm de tip G.În cazul femeilor care nu aplică continenţa sexuală, orgasmul de tip G este însoţit de senzaţia stringentă de a urina şi de expulzarea prin uretră a unui lichid a cărui compoziţie chimică este identică cu cea a lichidului spermatic masculin, cu excepţia spermatozoizilor. Lichidul ejaculat de către femeie prin uretră este mult mai limpede, mai alb şi mai puţin mirositor decât urina. Propria lor ejaculare pune adesea femeile într-o situaţie oarecum jenantă, ele crezând că urinează. În neştiinţă de cauză, partenerii le reproşează aceasta, ducând ulterior la obişnuinţa ca femeia să-şi reprime acest tip de orgasm.Redescoperirea punctului G arată că centrul genital erotic nu este unic. În realitate există cel puţin doi centri sexuali: clitorisul şi punctul G aşa cum la bărbat există penisul şi prostata. Existenţa prostatei ca centru de stimulare erotică reprezintă una din cauzele pentru care unii bărbaţi acceptă raporturile homosexuale, fără să cunoască dinainte consecinţele grave la nivel psihic şi comportamental ce se pot instala gradat în urma fenomenului de depolarizare aurică (YIN-YANG).În orgasmul de tip G uterul pare să fie împins în jos, în timp ce partea superioară a vaginului se comprimă. Femeile care nu au realizat continenţa în timpul orgasmului de tip G, descriu acest fenomen ca o împingere către în jos, ca pentru un act de defecaţie. Această undă descendentă de contracţii musculare asociate, indică şi sensul descendent al energiilor sexuale, contrar sensului sublimării energiilor transmutate, care elevează fiinţa şi o înalţă către perceperea nivelelor de conştiinţă elevate. Se relatează frecvent în această situaţie în care energiile sexuale sunt împinse în jos, că stimularea digitală a punctului G face ca degetul introdus să fie expulzat din vagin din cauza împingerii în jos a organelor abdominale. Acest fenomen a fost denumit “efect în A”.
Orgasmul cervico-uterin este orgasmul tipic tantric cel mai profund şi cel mai complex, echilibrat polar YIN-YANG, însă destul de rar întâlnit. Când stimularea vaginală şi contracţiile sunt suficient de puternice şi de profunde, ele urcă spre cervix şi spre abdomen şi se transformă într-o serie de vibraţii lungi şi blânde care se răspândesc ca un nectar extrem de plăcut în tot corpul şi mai ales în sus, spre zona capului. Aceste unde induc uneori un fel de orgasm “în afara corpului”, care poate conduce în cele din urmă la anumite forme de extaz. Acest orgasm poate fi controlat aproape de la sine şi ascensionează energia sexuală din SWADHISTHANA CHAKRA către CHAKRA-ELE superioare. Uneori, pentru deblocarea acestei forme de orgasm, femeia are nevoie ca iubitul să adopte anumite posturi sexuale favorabile, care permit o penetrare profundă.Ţinând cont că această formă de orgasm este într-o mare măsură de natură subtilă, femeile pot să înveţe să-l producă la voinţă, chiar fără stimulare directă, printr-o concentrare adecvată. În acest caz controlul muşchilor vaginali joacă un rol aparte. Este recomandat ca practicanţii tantrici să trăiască cât mai des această formă de orgasm, pentru obţinerea unor stări de conştiinţă excepţionale.
Orgasmul total condensează toate celelalte forme de orgasm şi necesită o dinamizare erotică extrem de puternică şi o disponibilitate amoroasă extrem de mare. Fiinţele care pot să trăiască acest tip de orgasm pot intra în stări spirituale foarte înalte şi pot astfel experimenta trăiri cu totul excepţionale. "



TaoTao

luni, 1 septembrie 2014

Tainele Menstruatiei






In fiecare luna, milioane de femei de pe glob “sufera” in tacere, intrucat nu au parte de o menstruatie sanatoasa sau regulata. Majoritatea iau pastile ca fiind singura solutie indicata in acest sens. Insa pastilele nu fac decat sa “acopere” si mai mult suferinta, nicidecum sa o vindece pe termen lung.
Si totusi, care este rolul menstruatiei in viata noastra ca femei? Reclamele ne invata sa luam pastila sis a o ignoram, societatea ne spune sa o ascundem sau sa ne rusinam, unii spun ca nu ar trebui sa sangeram deloc ca nu face decat sa ne incurce…Astfel multe femei ajung sa-si trateze menstra precum un obstacol sau chiar un blestem, in vreme ce aceasta poate fi o binecuvantare.
Legatura mea cu menstruatia nu a fost intotdeauna una de prietenie. Primul contact mai direct cu feminitatea a fost prin menstruatie, pe care o asteptam de altfel cu multa teama, deoarece mama mea ii spunea “boala din fiecare luna”.
Intrucat am privit mereu mestruatia ca pe o boala, aceasta venea de fiecare data insotita de multe dureri. Din pacate, toate informatiile pe care am reusit sa le aflu despre menstra erau luate din susotelile fetelor de varsta mea sau mai mari, din revistele care dadeau sfaturi neavizate si din explicatiile anatomice si greu de inteles date de medici si biologi.
Totul s-a schimbat insa in momentul in care m-am reconectat la feminitatea mea si o alta lume mi s-a dezvaluit.
Insa a venit timpul sa invatam sa ne simtim mai mult corpul ca femei si sa nu ne mai gandim atata problemele de sanatate, victimizandu-ne. Avem prea putina incredere in ceea ce ne transmite propriul corp si dam prea mult credit altor oameni care nu sunt si nu vor fi niciodata in pielea noastra ca femei.
Menstruatia nu este nicidecum o boala, ci o mare sansa de evolutie pe care natura ne-a pus-o la dispozitie pentru a ne reinnoi pe toate planurile: fizic, emotional, mental si spiritual. Cu alte cuvinte, menstra are un rol transformator in viata femeii, pe care daca l-am constientiza si folosi, ne-am putea vindeca mult mai usor si ne-am usura cu mult viata.
Timpul menstruatiei ii semnaleaza femeii ca a venit vremea sa se retraga putin din activitatile sociale si sa se intoarca inspre ea insasi, mai ales daca nu si-a acordat timp toata luna pana atunci. Este un timp magic, in care poti primi numeroase mesaje despre tine insati, ideal pentru curatare emotionala si pentru a-ti clarifica cine esti si ce anume vrei sa ai parte in viata ta.
E un timp al interiorizarii, al purificarii si al renuntarii la tot ceea nu iti mai serveste si nu te mai sprijina in viata. Fie ca e timpul sa renunti la o rana veche sau la cine credeai ca esti, miracole se pot intampla in viata ta daca iti dai voie in aceasta perioada sa stai cu tine insati, sa iti ingadui sa te SIMTI mai mult.
Cat despre sangele menstrual, supranumit si “apa divina”, acesta contine informatii legate de sanatatea ta, reflectand extrem de bine felul in care ai simtit si trait in luna anterioara.
Menstruatia e plina de taine care iti pot elucida multe “dileme” si rezolva multe probleme de sanatate, daca ii respecti timpul, intrucat acest moment iti stabileste ciclul. Intelepciunea menstrei ne poate invata foarte multe despre corpul si feminitatea noastra, iar cel mai important lucru care m-a invatat a fost ca totul are un ritm in viata mea, precum in natura. Atunci cand nu respectam ritmul, suferim.
Intrucat menstra m-a ajutat enorm in drumul meu ca femeie, am decis sa impartasesc cu alte femei aceste lucruri si am creat un workshop special pentru femeile care vor sa-si acceseze intuitia si intelepciunea corpului si implicit starea de sanatate- Tainele Menstruatiei. Detalii aici!
Femeie, intoarce-te la tine, respecta-ti si onoreaza-ti corpul intrucat acesta este templul sufletului tau.
Cu drag,
Adela Haru

miercuri, 20 august 2014

Cum functioneaza Ho’oponopono in relatii

choosing-the-pizza-150x108
Cu un an in urma, am ajuns la punctul  in care nu ma mai puteam intelege deloc cu sotia mea. Era dificil sa cadem de acord chiar şi pentru a alege ce fel de pizza sa comandam pentru cina. In acel moment am stiut că am nevoie de ajutor.
Fara a mai pierde timpul, am contactat o prietena din Nicaragua care are experienta in lucrul cu cuplurile. I-am trimis un email si i-am pus urmatoarea intrebare: “Ce tehnica pot folosi pentru a – mi intelege sotia? Am nevoie de antrenament inainte de a – mi pierde rabdarea; cat cereti  pentru consultatii prin   telefon sau email?”
Ea a raspuns la mail-ul meu  mentionand ca am pus o problema  serioasa la care nu se poate da un raspuns imediat. Avea nevoie de mai multe detalii referitoare la  aspectele care au cauzat problemele si m-a  intrebat care a fost aportul meu.
I-am explicat ca, practic am nevoie de ajutor pentru a gasi calea corecta de a gestiona si de a ma comporta fata de energiile negative pe care le resimt atunci cand sotia mea este suparata. Uneori nu am putut intelege reactia ei la cateva intrebari simple pe care i le-am pus, si sincer, nu am fost constient cum am cauzat aceasta. Prietena mea a trebuit să participe la un congres in Guatemala si chiar a trebuit sa astept sa – mi raspunda, pentru a continua consultatia mea.
In cele din urma, am primit un e-mail de la ea dar  nu a menţionat nimic despre cererea mea. In schimb,a trimis o frumoasa prezentare in power point despre El  Arte y las callar Máscaras Venecianas (arta tacerii si a mastilor venetiene) lunei liste de destinatari. Mesajul ei spunea: “arta tacerii ne face mai intelepti, si arta vorbitului atunci cand este cazul ne face prieteni”.
Unul dintre destinatarii din acest e-mail nu a putut deschide fisierul atasat si a cerut ajutor restul membrilor din lista. Nu cunosteam aceasta persoana, dar cu toate acestea i-am facut favoarea si i-am am trimis o atasare. Ea a fost foarte recunoscatoare si am pastrat legatura.
Intr-o zi ea mi-a trimis informatii despre Ho’oponopono in limba spaniola. Acestea erau bogate in continut si era si o colectie realizata de catre un artist brazilian despre această metoda de rezolvare a problemelor. Cu toate acestea, nu am putut inţelege cum s-o aplic.
Apoi mi-a recomandat o carte a lui Mabel Katz “Cea mai usoara cale”. Am cautat pe internet si am vazut ca Mabel Katz şi Dr. Hew Len intentionau sa tina o teleconferinta. Nu am ezitat nici un pic m-am inscris si eu.
In acelasi timp am citit despre Ho’oponopono cat de mult am putut. Aceasta  prietena din Costa Rica mi – a  oferit un sprijin mare prin furnizarea de informaţii pe care le puteam acumula inainte de aceast seminar. Cand am primit vesti de la Joanie despre conferinta, una dintre recomandari a fost sa curatinainte, in timpul si dupa” seminar. Toate acestea erau noi pentru mine.
Ea mi-a furnizat unele unelte. Am fost foarte incantat ca am posibilitatea de a participa si de a avea acces la invatatori ca Dr. Hew Len si Mabel Katz. In timpul conferintei am continuat sa spun in mintea mea “Te iubesc” pentru a avea mai multa claritate. Astfel am avut doua introspective foarte importante in ceea ce priveste relatiile:
  • Prima a fost atunci cand a declarat Mabel ca relatia perfecta nu este cea in care sunteti de acord cu tot, ci cea care va indica unde sa curatati. I-am spus ca asta este ceea ce sotia mea face, oferindu-mi astfel ocazia de a curata si ii sunt recunoscator pentru asta.
  • Cea de a doua de la Dr. Hew Len, care a aratat ca cea mai importanta relatie este cea  pe care o avem cu noi insine. Acest concept mi – a schimbat felul de a gandi  si am inceput sa ma concentrez asupra mea in loc sa incerc sa inteleg ce se intampla cu sotia mea.
Cand conferinta s-a terminat, m-am simtit liber! A fost intr-adevar minunat  chiar daca nici una din intrebarile mele proprii nu au primit un raspuns specific. Am primit raspunsul pe care–l vroiam atunci cand altcineva a avut posibilitatea de a pune o intrebare.
Deasemenea am primit raspunsul pe care–l asteptam de la prietena mea, atunci cand am intrebat de ce “metoda” am nevoie pentru a – mi intelege sotia. Intr-un fel simt ca am cerut din toata inima si Universul mi – a raspuns. “Ho’oponopono este metoda pe care o cauti.”
De cand cu aceasta conferinta, am devenit cursantul lui Mabel si al Dr. Hew Len.
Sotia mea nu stie despre Ho’oponopono, si asta este OK. Eu nu pot face presiuni asupra ei sa foloseasca aceasta tehnica daca ea nu prezinta interes sau nu este inspirata sa faca acest lucru.
Aceasta nu reprezinta insa o restrictie pentru mine s–o aplic. In scopul de a curata am urmat recomandarea lui Mabel.  De exemplu, daca sotia mea se supara indifferent de motiv si ma deranjeaza asta, privesc direct in ochii ei si repet  in mintea mea : “Imi pare rau. Te rog sa ma ierti pentru tot ceea ce este in mine care a creat aceasta problema. Te iubesc. Multumesc. “
Daca in continuare simt discomfort, continui sa repet in mintea mea :”Te iubesc. Mulţumesc “, pana ce discomfortul dispare.  Indiferent ce ii spun eu ei sau ce imi spune ea mie, dupa acest proces de curatare totul este magic, divin, si se pare ca in sfarsit  comunicarea este restabilita de la suflet la suflet. Acest lucru este uimitor si tot ceea ce trebuie sa fac este sa lucrez cu mine insumi.
Cealalta unealta Ho’oponopono pe care o folosesc este Apa Albastra Solarizata. De indata ce am invatat cum sa o prepar, am luat doua sticle albastre umplute cu apa de la robinet şi le-am pus la fereastra mea. Am plecat pentru o zi si le-am pus in frigider intr-un recipient pe timp de noapte. Eu beau cel puţin o sticla pe zi. Copiii mei mi-au cerut  sa dublez cantitatea, deoarece au inceput si ei sa bea si  le place.
Este important sa mentionez ca folosesc de asemenea si cupa indigo, metoda care mi – a fost recomandata de Dr. Hew Len. Mental pun toate problemele, inclusiv cele legate de relatie, intr-un castron indigo suspendat deasupra vulcanului Haleakala din Hawaii. Apoi mental schimb tot continutul vasului de la indigo la albastru de gheata si apoi la alb. A doua zi ma simt foarte odihnit.
Cum stiu ca aceasta functioneaza in cazul relatiei mele? Ei bine, recunosc ca nu exista o relatie perfecta, insa atunci cand sotia mea mi-a spus “iti multumesc pentru ca esti tipul cu care m-am casatorit”, m-am simtit foarte bine.
Pe de alta parte, putem cadea de acord si ne putem face planuri de viitor. Faptul ca anul trecut eu si sotia mea am facut o excursie de cinci zile de vacanţa in Caraibe, dupa multi ani de daruire copiilor nostri, a fost cu adevarat minunat. De asemenea, am facut o excursie in tara noastra de origine, cu copiii nostri si fost o experienta minunată pentru intreaga familie.
Saptamana trecuta, cand Mabel mi-a cerut sa scriu ceva despre cum Ho’oponopono ma ajuta in relatia mea, am avut un incident despre bani, cu sotia mea. M-am simtit atat de rau, şi pentru o clipă mi-am spus: “cum ii voi spune  lui Mabel ca Ho’oponopono functioneaza si ma ajuta in relatia cu sotia daca nu ma simt fericit acum?
Era foarte clar pentru mine ca acest gand nu provenea din inspiratie ci din datele stocate in memoria mea care au cauzat problema. Stiam ca trebuia sa ma detasez (sa curat). In noaptea aceea mi-am dedicat o buna parte din timp pentru a curaţa si doar mental spuneam: “Te iubesc, Mulţumesc “. Fara nici un fel de asteptari (foarte important!). Inainte de culcare am folosit  cupa indigo pentru a şterge toate problemele mele. A doua zi m-am apropiat de sotia mea si i-am spus direct: “Imi pare rau, te rog sa ma ierti pentru crearea problemei. Te iubesc.  Multumesc”.  S -a uitat la mine, m -a imbratisat şi a spus: “Imi pare rau, te rog iarta-ma pentru ceea ce am făcut.
Atunci acel zid imaginar care ne despartea, a disparut dupa incident. Pur si simplu s-a dizolvat iar toate sentimentele negative au disparut asa ca, acum pot sa afirm ca Ho’oponopono functioneaza pentru mine si ma ajuta in relatia mea.
Sunt constient ca mai am mult de curatat. Diferenta este ca acum am metoda necesara pentru a o face. Fac tot ceea ce pot face ca fiinta umana. Restul  depinde de Dumnezeu.
Imi pare rau. Te rog sa ma ierti. Te iubesc. Multumesc.
Isaac

luni, 18 august 2014

Feriţi-vă fără încetare să manifestaţi nu contează ce formă de orgoliu, în cadrul relaţiilor amoroase

Motto: „În cadrul cuplului în care există iubire adevărată, nu există orgoliu,
în cadrul aşa-zisului cuplu în care există mai mereu orgoliu, nu există iubire adevărată.
Fiinţa umană care manifestă orgoliu în cadrul cuplului dovedeşte în felul acesta că în realitate nu iubeşte.“ 
 
Orgoliul
   este un mare duşman al iubirii. În orice relaţie de iubire orgoliul este, aproape de fiecare dată, o periculoasă otravă. De fiecare dată când apare şi se manifestă, orgoliul este o emoţie tentantă, falsă, chinuitoare şi periculoasă, care de fapt reprezintă un obstacol major în calea creşterii şi înfloririi unei iubiri frumoase, profunde şi adevărate.
 
 
Orgoliul este o emoţie chinuitoare şi penibilă care este în legătură cu egoul nostru şi pe care o manifestăm mai ales atunci când ni se pare că ne este imposibil să ne exprimăm în mod profund şi sincer adevăratele sentimente.
 
Feluritele forme de orgoliu apar,
-fie atunci când în noi se dezlănţuie şi apoi se amplifică impulsul de a ne despărţi de celălalt, cu toate că simţim că între noi există o puternică iubire care ne leagă,
-fie atunci când simţim că iubim şi această constatare ne sperie şi dorim să fugim cât mai repede de manifestarea acelei iubiri copleşitoare,
-fie atunci când, în mod prostesc, considerăm că nu suntem la înălţimea aşteptărilor celuilalt,
-fie atunci când, gândind într-un mod aberant, considerăm că nu suntem pregătiţi pentru a ne angrena în acea relaţie amoroasă, cu toate că aceasta nu este adevărat,
-fie atunci când nu avem aproape deloc încredere în noi înşine, mai ales din cauza faptului că ne imaginăm, în mod aberant, că celălalt nu ne place şi nu ne poate iubi din cauza unor defecte reale sau presupuse care, de fapt, sunt minore şi pe care adeseori celălalt nici măcar nu le observă,
-fie din cauza presupusei absenţe a anumitor reuşite, care în realitate pentru celălalt sunt neesenţiale,
-fie din cauza stării noastre precare de sănătate,
-fie din cauza unor complexe de inferioritate legate de poziţia socială, de haine, de propria locuinţă, de locul de muncă sau de profesie,
-fie din cauză că ne credem prea graşi corporal.
Tot ceea ce ne rămâne atunci când renunţăm la iubire din aceste motive pe care le-am enunţat anterior şi chiar şi din altele, pe care nu le-am descris, este orgoliul.
 
Orgoliul ne face să rezistăm cu îndârjire iubirii, atunci când ea apare în fiinţa noastră şi începe să crească, orgoliul este cel care ne impulsionează să fugim dintr-o relaţie în care simţim că există iubire reciprocă şi să ne continuăm singuri şi goi drumul, luptând cu îndârjire împotriva stării de iubire pe care o simţim. Imboldurile insidioase ale orgoliului ne fac adeseori să îl părăsim pe celălalt chiar şi când relaţia de iubire există şi este copleşitoare, orgoliul ne face să dorim fulgerător şi adeseori aberant să ne despărţim de celălalt din cauza unor fleacuri copilăreşti insignifiante. Trezirea reciprocă a orgoliilor în relaţiile amoroase profunde şi frumoase face să apară şi să se exacerbeze o mulţime de probleme, tensiuni şi dificultăţi în relaţiile de cuplu..
 
Pericolele orgoliului sunt cu atât mai mari dacă apariţia unei stări de orgoliu la unul dintre cei doi iubiţi generează apoi, prin declanşarea unei stări specifice de rezonanţă, o reacţie similară sau în unele cazuri chiar mai puternică, în celălalt iubit. Mai ales atunci ar trebui să fim conştienţi de fenomenele tainice de inducţie în cuplu, pe care orgoliul nostru dezlănţuit le provoacă în celălalt sau pe care orgoliul exacerbat al celuilalt le declanşează la scurt timp după aceea în fiinţa noastră, trezind orgoliul nostru. Şi aici trebuie să avem de fiecare dată în vedere că întotdeauna orgoliul declanşează şi atrage după sine, prin rezonanţă, orgoliul.
 
Energiile penibile, chinuitoare, subtile ale stărilor de orgoliu generează prompt în celălalt activarea unor stări similare. Acesta este un pericol major pe care orgoliul îl reprezintă în relaţiile amoroase. Atât timp cât cealaltă fiinţă cu care suntem angrenaţi în relaţia amoroasă nu a atins eliberarea spirituală, este normal ca dezlănţuirea noastră de orgoliu să activeze, ca prin farmec, în universul său lăuntric, propriul său orgoliu. Tocmai de aceea vă sfătuim săînţelegeţi înainte de toate elementul cheie pe care trezirea şi amplificarea stărilor de orgoliu îl presupune.
 
Tot aşa cum abisul atrage abisul, tot aşa cum iubirea atrage iubirea, orgoliul dezlănţuit atrage la rândul său orgoliul. Acesta este un cerc vicios care, odată declanşat, provoacă în fiinţa noastră o mulţime de dificultăţi.
 
Acest proces de declanşare a orgoliului poate însă să aibă loc şi invers: orgoliul care se trezeşte şi se amplifică în celălalt să provoace apoi în noi înşine trezirea şi amplificarea propriului orgoliu.
Aici se cuvine să amintim că şi în cazul trezirii şi amplificării stărilor de gelozie procesul este similar: gelozia noastră dezlănţuită trezeşte şi intensifică gelozia celuilalt sau invers, gelozia celuilalt trezeşte şi dinamizează propria noastră gelozie. Ştiind toate acestea, trebuie să dăm dovadă de luciditate şi detaşare şi să nu ne lăsăm angrenaţi în acest carusel periculos al dificultăţilor şi al problemelor aproape fără de sfârşit pe care le generează orgoliul în universul nostru lăuntric.
 
Totodată, atunci când se manifestă în celălalt orgoliul, trebuie să veghem şi să nu ne lăsăm influenţaţi de otrava din el, refuzând să dăm curs trezirii şi amplificării propriilor noastre stări de orgoliu. Dat fiind faptul că această cunoaştere a proceselor tainice de rezonanţă ne conferă o mare putere, este tocmai de aceea indicat să fim lucizi şi să discutăm cu celălalt despre ceea ce se produce în universul său lăuntric, făcându-l astfel să înţeleagă pericolele care vor urma prin declanşarea şi amplificarea stării de orgoliu în el.
 
În  cazul în care noi ne confruntăm cu această stare, este foarte bine atunci când remarcăm trezirea şi amplificarea orgoliului să ne retragem cât mai repede din prezenţa fiinţei iubite, să luăm pauză două-trei zile, explicându-i eventual sincer ceea ce se produce în noi şi apoi trebuie să declanşăm lupta pentru a triumfa asupra acestor stări penibile şi otrăvitoare care au tendinţa să ne acapareze.
 
În  orice formă de orgoliu cu care ne confruntăm în relaţia de cuplu, atât la noi cât şi la celălalt, antidotul esenţial este umilinţa, bunătatea, iubirea necondiţionată şi compasiunea.
Mai ales în astfel de momente, de îndată ce ne trezim şi ne amplificăm umilinţa, bunătatea, luciditatea, compasiunea, avem toate şansele să câştigăm lupta, anihilând orice stare de orgoliu care apare.
 
Atunci când lăsăm să se trezească şi să se amplifice în fiinţa noastră orgoliul, facem totodată să scadă foarte mult şansa de a iubi intens, profund şi fără margini. Trebuie să ştim că acolo unde există un orgoliu puternic nu poate să apară şi să înflorească o mare şi o adevărată iubire. Mai ales atunci când creşte şi se exacerbează, devenind o trăsătură predominantă de caracter, orgoliul reprezintă, aproape de fiecare dată, un atribut periculos, otrăvitor în universul nostru lăuntric, datorită faptului că el ridică o barieră foarte solidă între fiinţa umană şi iubire. Tocmai de aceea este foarte important să ne dăm seama că acolo unde există un orgoliu puternic, nu poate să existe şi să înflorească o mare şi copleşitoare iubire adevărată.
 
-Orgoliul face să fie aproape imposibilă prietenia,
-orgoliul exacerbat împiedică vindecarea rănilor sufleteşti,
-orgoliul ne închistează şi ne impulsionează să evităm, sub diferite motive aberante, o relaţie amoroasă în care simţim că există iubire reciprocă,
-orgoliul ne face să nu ne cerem iertare atunci când greşim în cadrul unei relaţii de cuplu, -orgoliul ne paralizează elanurile sublime, minunate şi ne face să ne comportăm într-un mod penibil, rigid şi nesatisfăcător,
-orgoliul ne impulsionează tiranic să fugim de o îmbrăţişare plină de iubire sau de un sărut,
-orgoliul ne împiedică să ne dăruim într-un mod total şi necondiţionat într-o relaţie de iubire în care celălalt ni se dăruie plin de adoraţie şi abnegaţie,
-orgoliul ne face să repurtăm triste şi penibile victorii, care în final ne fac să ne descoperim goi, singuri şi aproape de fiecare dată nefericiţi
şi, ceea ce este cel mai important de reţinut,
-orgoliul exacerbat ne împiedică să trăim plenar, profund şi din ce în ce mai des miracole în relaţia noastră amoroasă.
 
Privind din punct de vedere ocult, de îndată ce în fiinţa umană se trezeşte o stare de orgoliu, ea începe totodată instantaneu să rezoneze cu tărâmurile tainice infernale din lumile de dincolo.
Analogic vorbind, prin acceptarea unei stări de orgoliu, deschidem uşa pentru ca, în propriul nostru univers lăuntric, să intre cohorta demonilor şi a spiritelor satanice. Apoi, de îndată ce am căzut la acest important test spiritual, orgoliul creşte, creşte şi se exacerbează la nesfârşit. Ştiind aceasta, merită să ne amintim că ceea ce l-a pierdut pe Lucifer şi l-a făcut să cadă în abis a fost orgoliul. Tocmai de aceea, trebuie să fim conştienţi că, atunci când în fiinţa noastră se trezeşte şi se amplifică orgoliul, intrăm totodată fulgerător în rezonanţă cu tărâmurile subtile ale lui Lucifer şi astfel facem ca în universul nostru lăuntric să se trezească, să se dinamizeze şi să se amplifice infernul. În felul acesta infernul se trezeşte şi continuă să existe în propria noastră fiinţă.
În cazul în care infernul se trezeşte în celălalt, îl putem contempla cu luciditate, detaşare şi compasiune. Ceea ce este esenţial atunci este să îl punem şi pe celălalt în gardă, referitor la situaţia periculoasă, tragică în care există şi se complace.
 
De fiecare dată când în cadrul unui cuplu amoros o fiinţă umană acţionează mânată de orgoliu,
-sub pretextul că ea merită un tratament mai bun,
-că ea merită un loc privilegiat,
-că ea este mai importantă decât celălalt,
-că ea este cea care trebuie să-l domine pe celălalt
-sau atunci când consideră, pe nedrept, că nu i se acordă o foarte mare atenţie sau că nu i se oferă o imensă iubire, cu toate că ea nu merită aceasta datorită orgoliului ei exacerbat,
o asemenea fiinţă umană nu mai este capabilă să perceapă darurile care i se fac, devine insensibilă şi refractară la frumuseţile clipei prezente care întotdeauna este irepetabilă şi, izolându-se faţă de energiile tainice ale iubirii, se închistează şi se blochează, împietrindu-se sufleteşte.
 
În sfera afectivă, relaţională, intimă orgoliul măreşte, în scurt timp, distanţa care începe astfel să îi separe pe cei doi iubiţi. În  astfel de situaţii, atât unul cât şi celălalt se simt izolaţi, se simt singuri, se simt înstrăinaţi, se simt alienaţi.
 
 În cazul în care această exacerbare a orgoliului apare numai la unul dintre cei doi, această stare este trăită acut doar de acela care a deschis larg poarta orgoliului în fiinţa sa.
 
Atunci când ambii iubiţi hrănesc şi fac să crească în universul lor lăuntric orgoliul, stările pe care le-am descris anterior devin extraordinar de puternice şi sunt devastatoare pentru relaţia lor amoroasă. În astfel de cazuri, la scurt timp după aceea, cei doi ajung la concluzia că trebuie să se despartă. Fructele amare şi otrăvite ale orgoliului provoacă în final o inevitabilă despărţire. Ştiind aceasta, trebuie să ne dăm seama că, în relaţiile amoroase, principalul duşman al iubirii este, aproape de  fiecare dată, orgoliul.
 
Este important să reţinem că fiinţa umană care doreşte să fie tratată întocmai ca un leu orgolios şi „maiestuos“, chiar dacă va fi tratată astfel, mai devreme sau mai târziu ea va rămâne, de fiecare dată, singură.
 În loc să îşi arate cu o deplină sinceritate toate aspectele sensibile şi vulnerabile în faţa fiinţei iubite, dăruindu-se cu totul şi dezvăluindu-i atât calităţile şi puterile, cât şi toate slăbiciunile sale, deschizându-se profund şi plenar în faţa energiei magice, misterioase a iubirii pe care fiinţa iubită o revarsă asupra sa, o asemenea fiinţă umană plină de orgoliu va prefera să joace, cel mai adesea, rolul cel straniu al vrăjitorului din Oz, obişnuindu-se să se umfle mai mereu în pene.
Într-un asemenea caz, este important să ne dăm seama că o complacere în această bizară ipostază nu o va ajuta în ultimă instanţă decât să-şi întreţină şi să-şi exacerbeze propriile iluzii, propriile vanităţi penibile şi efemere.
 
 
Mai ales când se află în această situaţie, a trezirii şi exacerbării orgoliului, fiinţele umane confundă de multe ori „fericirea“ cu „orgoliul exacerbat“, bucurându-se într-un anume fel pervers şi egotic de acele situaţii sau chiar de acele fiinţe umane care le iubesc sincer şi adeseori se sacrifică în mod conştient, dar care, în realitate, le satisfac egoul.
 Privind mai ales din acest punct de vedere, se poate spune că orgoliul exacerbat trezeşte în fiinţa umană o anumită bucurie stranie, perversă.
 În realitate însă, dacă este privit cu luciditate şi detaşare în ipostaza sa de atitudine emoţională ciudată, dizarmonioasă, orgoliul exacerbat reprezintă opusul stării adevărate de bucurie. Departe de a face să apară în fiinţă o bucurie reală, în realitate el nu face altceva decât să se gratuleze (să se laude) şi să se proslăvească pe el însuşi. Aşa cum am arătat anterior, într-un astfel de caz orgoliul atrage după sine orgoliul.
De îndată ce ne obişnuim cu acest orgoliu exacerbat, el devine apoi, în mod insidios, a doua noastră natură.
 De îndată ce se lasă pradă orgoliului său exacerbat, aşa-zisul yoghin încetează să mai beneficieze de starea de YOGA.
 
Adevărata bucurie, pură, intensă şi sublimă nu poate fi concepută fără libertate.
Este însă esenţial să ne dăm seama că libertatea este, de fapt, necesitatea înţeleasă. Dacă fiinţa umană care doreşte să cunoască din plin şi profund bucuria este fără încetare plină de un imens orgoliu exacerbat, sunt întrunite astfel toate şansele ca ea să nu o cunoască niciodată.
 
Nu este deloc întâmplător că orgoliul sau trufia este considerat în Biblie ca fiind unul dintre cele şapte păcate fundamentale.
Opuse orgoliului sunt întotdeauna umilinţa, bunătatea, blândeţea, iubirea, compasiunea.
Între toate acestea, umilinţa este însă esenţială.
 
Nu întâmplător, în învăţătura divină a lui Iisus ni se spune: „Acela care se va semeţi, fiind plin de orgoliu, va fi coborât în abisurile infernului. Acela care se va coborî, fiind plin de umilinţă şi smerenie, îi va fi întotdeauna plăcut Tatălui Ceresc şi astfel el se va înălţa către DUMNEZEU TATĂL.“
 
 
CONCLUZII
 
Ştiind toate acestea, este tocmai de aceea important să vă feriţi fără încetare de pericolele îngrozitoare ale orgoliului, ajutându-i totodată şi pe ceilalţi să înţeleagă pericolele grave cu care se confruntă în cazul trezirii şi exacerbării orgoliului.
 
   -Mai ales în relaţiile amoroase, evitaţi în permanenţă apariţia oricărei forme de orgoliu. În cazul în care observaţi că orgoliul se trezeşte în fiinţa iubită, puneţi-o neîntârziat în gardă asupra pericolelor orgoliului şi faceţi-o să înţeleagă consecinţeledezastruoase pe care orgoliul le va avea asupra relaţiei amoroase.
 
   -Atunci când orgoliul are tendinţa să se trezească în propria fiinţă, retrageţi-vă neîntârziat din preajma fiinţei iubite şi declanşaţi o luptă acerbă şi curajoasă împotriva lui, urmărind să-l anihilaţi complet. Atât în relaţiile cu ceilalţi, cât şi în relaţiile de cuplu, feriţi-vă fără încetare de cursele şi otrăvurile pe care orgoliul le face să apară.
 
 
În concluzie, orgoliul vă poate proteja într-un mod iluzoriu şi bizar demnitatea, ferind-o de judecăţile şi de condamnările de care vă temeţi adeseori, dar nu uitaţi că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, nu veţi rămâne cu nimic altceva în afara orgoliului vostru exacerbat.
 
Dat fiind faptul că vă pune într-o tainică stare de comuniune şi rezonanţă cu infernul, chinurile pe care le veţi trăi datorită exacerbării orgoliului vor fi permanente. Suferinţele şi tensiunile pe care orgoliul vi le va genera nu vor avea sfârşit decât atunci când veţi renunţa la el, transformându-vă într-un mod profund şi fundamental.
 
Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 8)

vineri, 1 august 2014

Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu!



Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: “Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea!
“Femeie” înseamnă “împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi soţ decât lângă o soţie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă. Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău. Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume. Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume. Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: “Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu, bărbat şi femeie. Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteţi face nimic? Acestea sunt cuvinte dumnezeieşti şi tot ce a spus Hristos este adevărat. Lumea creştină dacă ar fi atentă numai la aceeste cuvinte, ar fi mult mai controlată şi s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Viţa şi noi suntem mlădiţele. Poate mlădiţa să rodească fără Viţă? Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, deşi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeaşi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o “iubeşte”, soţia nu o să-l asculte. Bărbatul dacă nu ascultă de acest cuvânt se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip. (…) Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare” şi dăruire este toată Scriptura.
(Părintele Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Editura Sophia, 2011, pag. 59-62)

http://www.doxologia.ro/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...