Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

marți, 29 iulie 2014

Înălţarea în iubire este un proces spiritual. Căderea în iubire este un proces biologic

Să te îndrăgosteşti este atât de uşor. Este ca şi cum ai cădea într-o groapă; să ieşi din ea este mult mai greu. Va trebui însă să ieşiţi, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad.

Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicălealea şi tot felul de răutăţi venite din ambele părţi. Nimeni nu doreşte să îşi rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el însuşi rănit, îl (o) răneşte la rândul lui, proiectându-şi nefericirea asupra sa. Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveţi de făcut nu este acesta, ci cel în care începeţi să vă îndrăgostiţi, când nu aţi căzut în groapă. Să te înalţi pe aripile iubirii este cât se poate de uşor, iar ieşirea dintr-o asemenea relaţie devine infinit mai uşoară, căci te ajută forţa gravitaţiei. Să cazi este uşor; de aceea aveţi grijă ca acesta să fie pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcuşul. Aţi făcut deja pasul cel simplu; acum urmează cel dificil. Sunteţi nevoit să suportaţi toate aceste lacrimi şi toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi iubirea.
Trebuie să înţelegeţi un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbeşti nu poate fi controlată. Ai căzut în ea. Nu te-ai putut împotrivi la vremea respectivă acestui proces. Pur şi simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briză uşoară – vine şi pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar deveni stagnantă.
Ar trebui să faceţi amândoi un efort pentru a înţelege că deşi iubirea a dispărut, nu aveţi nici un motiv să vă urâţi reciproc, căci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit şi a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-aţi bucurat de aceste momente. Fiţi recunoscători şi ajutaţi-vă reciproc să ieşiţi din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale. Bărbatul ar trebui să-şi dovedească buna creştere, oferindu-şi umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă. La sfârşit, se va descurca el cumva, căci este mai puternic.
[...] Nu cădea niciodată în dragoste (fall în love); ridică-te în iubire. Iar ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveţi, să te transformi, să te maturizezi. În ultimă instanţă, ea vă ajută să creşteţi, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înţeleagă una pe cealaltă, să îşi rezolve problemele.
Cine încearcă să se înalţe în iubire nu mai cade, căci înălţarea presupune un efort personal, iar iubirea născută din acest efort poate fi controlată. Căderea în iubire nu presupune nici un efort. Când cazi în iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cât această iubire dispare mai repede, cu atât mai bine. În caz contrar, rişti să fii prins în o mie şi una de capcane. Din cauza lor este atât de dificil să te desparţi mai târziu de fostul partener de cuplu.
Când cazi în iubire, nu îţi mai pui întrebări. Atunci când te îndrăgosteşti nu par să existe probleme, dar când încerci să te desparţi, toate experimentele prin care ai trecut în timpul lunilor şi anilor în care aţi stat împreună – şi care la vremea respective au reprezentat un mare dar din partea naturii – devin nişte obstacole.
Voi vă faceţi tot felul de promisiuni… Nu se pune problema că aţi minţit sau că aţi încearcat în mod conştient să vă înşelaţi. În momentele de iubire aceste promisiuni par să vină direct din inima voastră, dar când aceste momente dispar… şi este obligatoriu să dispară, căci povestea voastră de iubire a fost o cădere, şi nimeni nu poate rămâne în această stare o veşnicie, cineva trebuie să se ridice din nou. În momentul în care despărţirea se apropie, toate aceste promisiuni devin nişte obstacole.
Înălţarea în iubire este un proces spiritual. Căderea în iubire este un proces biologic. Biologia este oarbă. De aceea se spune că iubirea este oarbă. Iubirea de care vorbesc eu nu este însă oarbă şi poate fi cu uşurinţă practicată de oricine. Nu trebuie decât un mic efort…
Iubirea trebuie să se nască din tăcere, din luciditate… Ea nu înlănţuie niciodată. Cum ar putea crea iubirea nişte cătuşe pentru persoana iubită? Dimpotrivă, ea conferă libertate din ce în ce mai mare. Cu cât iubirea devine mai puternică, cu atât mai mare devine această stare de libertate; cu cât mai mult accepţi persoana partenerului aşa cum este, nu mai încerci să schimbi această persoană.
Una din cele mai dramatice probleme ale lumii în care trăim se datorează faptului că îndrăgostiţii încearcă să schimbe persoana pe care o iubesc. Ei nu înţeleg că dacă aceasta se va schimba, iubirea lor va dispărea, căci ei s-au îndrăgostit de ea aşa cum arată acum, nu într-o altă ipostază.
Înălţarea în iubire îţi permite să înţelegi că fiecare are dreptul la propriul său teritoriu, pe care tu nu ai dreptul să-l încalci. Dacă iubirea echivalează cu libertatea, necesitatea despărţirii dispare. Ideea separaţiei apare numai atunci când vezi că te transformi într-un sclav, căci nimănui nu-i place sclavia.
[...] Uitaţi tot ce v-aţi promis reciproc. Acele lucruri au fost adevărate la vremea când au fost rostite, dar timpul le-a schimbat. Dumneavostra înşivă v-aţi schimbat. Vă aflaţi amândoi la o intersecţie, gata să o apucaţi în direcţii diferite. Poate că nu vă veţi mai întâlni niciodată. De aceea, despărţiţi-vă într-o manieră cât mai nobilă. Dacă veţi înţelege că despărţirea este absolut necesară, indiferent de maniera în care se va produce, atunci de ce să nu o faceţi cu graţie? Aţi putea trăi în amintirea celuilalt, la fel cum şi el ar putea trăi în amintirea voastră. Într-un fel, momentele trăite împreună vor continua să se îmbogăţească de-a pururi. Dar pentru asta, va trebui să vă despărţiţi frumos.
Acest lucru nici măcar nu este dificil, dacă aţi înţeles ce este iubirea – care este un fenomen într-adevăr dificil.

V-aţi îndrăgostit fără să vă gândiţi, dar aţi înţeles foarte rapid că iubirea a dispărut. Acceptaţi acest adevăr şi nu vă învinovăţiţi reciproc, căci nimeni nu este responsabil. Ajutaţi-vă unul pe celălalt şi despărţiţi-vă prieteni.
Atunci când se despart, foştii iubiţi devin de multe ori duşmani. Ciudat mod de a-ţi arăta recunoştinţa. Cei doi ar trebui să rămână prieteni. Când iubirea se transformă în prietenie, sentimentele de vinovăţie dispar, la fel ca şi senzaţia că ai fost înşelat, exploatat. În realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur şi simplu, aţi fost orbit de energia biologică.
Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se încheia într-o relaţie de prietenie, ci începe printr-o asemenea relaţie. Ea începe în tăcere, în luciditate. Această iubire este propria voastră creaţie, deci nu este oarbă. O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce în ce mai profundă. Sensibilitatea ei este imensă. Cel care practică acest tip de iubire simte nevoia partenerului înainte ca acesta să înceapă să vorbească. [...] aceşti oameni nu mai trebuiau să îşi vorbească.  Totul se desfăşura prin sincronicitate. Dacă persoanei iubite îi era sete, la fel trebuie să-ţi fie şi ţie. Transferul de idei şi senzaţii se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.
O asemenea iubire nu aşteaptă nimic de la celălalt. Ea îi este recunoscătoare că acesta acceptă ce are ea de oferit. Nu se simte ameninţată, pur şi simplu pentru că nu există nici o ameninţare la adresa ei.
Dar mai întâi de toate va trebui să ieşiţi din groapă. Ajutaţi-vă unul pe celălalt. Biologia nu vă va ajuta prea mult în această direcţie. Încercaţi mai degrabă să fiţi umani. Înţelegeţi că iubirea care v-a unit cândva nu mai există. Ochii vi s-au deschis în sfârşit.
Atât timp cât vă veţi ajuta reciproc, nu vor fi probleme. Din păcate, în asemenea cazuri fiecare doreşte să iasă el primul din groapă, fără să-i pese ce va face celălalt. Mai rău, fiecare îl trage pe celălalt în jos, încercând să profite de el. Explicaţia este simplă: teama. Vechea iubire a dispărut, dar noul nu a apărut încă. Nimic nou nu se poate petrece într-o groapă. Mai întâi de toate trebuie să ieşi afară din ea. De aceea, există această teamă de necunoscut. Trecutul a fost atât de frumos încât ai dori să-l repeţi. Încerci chiar să forţezi acest lucru; celălalt încearcă şi el. Dar aceste lucruri nu pot fi controlate.
O iubire forţată nu are nimic de-a face cu iubirea. O iubire forţată nu poate fi numită iubire. Şi amândoi ştiţi foarte bine ce este iubirea, căci aţi avut parte de ea, fie şi numai pentru câteva momente. De aceea, nu vă veţi putea amăgi reciproc. Ajutaţi-vă unul pe celălalt să ieşiţi din groapă şi despărţiţi-vă frumos. Iar data viitoare încercaţi să nu mai cădeţi, ci să vă ridicaţi. Nu va mai lăsaţi dominaţi de factorul biologic. Ascultaţi de vocea conştiinţei!
Osho
 http://drumuricatretine.wordpress.com/2014/03/30/inaltarea-in-iubire-este-un-proces-spiritual-caderea-in-iubire-este-un-proces-biologic/

joi, 24 iulie 2014

Fiecare are exact relaţia de cuplu de care are nevoie

boat-couple-dating-flowers-girl-heart-Favim.com-39899
Mă minţea în faţă. Avea, de ceva vreme, o relaţie paralelă cu prietena unei prietene, şi ea într-o altă relaţie… it’s complicated :D.  Eu, ca femeia: am simţit şi i-am spus. El, ca bărbatul: “că nu, şi nu”. Îi era o frică teribilă că dacă o să-mi spună, o să ne despărţim. Ne-am despărţit oricum, din cu totul alte motive. Mult timp după ce nu mai eram împreună, când oricum nu mai conta, tot n-a vrut să recunoască. Mi-a spus în cele din urmă, dar nu din iniţiativa lui.
N-a fost uşor. Trăiam  într-un grup de prieteni care mai toţi ştiau de relaţia lui, iar atunci când apăream eu, se crea o atmosferă care mă făcea să simt în plus. Intuiţia mea funcţiona perfect, dar cum el – şi toţi ceilalţi, care parcă făcuseră un jurământ al tăcerii – o ţineau pe-a lui, ajunsesem să cred despre mine că sunt nebună.
Îmi amintesc odată, când am ieşit cu toţii la plimbare în parc. Eu cu el, ea cu iubitul ei – în aceeaşi barcă. Iubitul meu şi ea la vâsle, eu privindu-i frontal. Erau aureolaţi de lumina iubirii, erau atât de fericiţi înghesuiţi pe aceeaşi băncuţă încât, pentru o clipă, tot zbuciumul meu a încetat. Erau atât de frumoşi! Cum aş fi putut eu să stau în calea minunii lor? I-am iubit sincer şi i-am înţeles, dar ei n-au putut să aibă încredere în mine.
De ce am avut eu nevoie de toate acestea? Am învăţat că nu aveam încredere în intuiţia mea. Că mă consideram atât de insignifiantă încât fiinţele apropiate mă puteau minţi cu uşurinţă. Am învăţat că neîncrederea mea în mine îi făcea şi pe ceilalţi să nu mă creadă. O, cât de multe am învăţat din această relaţie, cât de mult îmi dau seama că aveam nevoie de ea!
Altădată, într-o iarnă. Era un ger de crăpau lemnele şi pietrele. Era atât de frig că îmi îngheţase telefonul mobil. Sunam la poarta lui de vreo 10 minute, cu ochii împăienjeniţi de frig, neînţelegând de ce nu deschide. Doar vorbisem cu o oră înainte, teoretic mă aştepta. Şi când, în cele din urmă, mi-a deschis, era complet nevinovat şi senin: adormise!!! În timp ce eu stăteam şi aşteptam, la minus 20 de grade! Şi acum îmi pare rău că n-am plecat atunci. Dar ca să fi putut pleca, ar fi trebuit să fiu mult mai independentă şi în niciun caz atât de ataşată de el. Încă o lecţie de care aveam nevoie.
Intrăm mereu în relaţiile care ne oglindesc cel mai bine. Alegem acei oameni care ne vor scoate la lumină exact trăsăturile caracterului la care mai avem de lucrat. Intrăm în relaţii ca în şantiere, pentru că aşa evoluăm cel mai eficient. Singurul mod prin care putem fi scoşi din egoismul nostru intrinsec este să ni se dea iubirea. Iubirea, prin care nu mai suntem centraţi numai asupra nevoilor proprii, ci începem să ţinem seama că mai există şi altcineva în univers.
Învăţăm să nu mai trăim doar pentru noi. A spune cuvinte de genul “Sunt o fiinţă bună, deschisă, îi iubesc pe toţi oamenii” nu e acelaşi lucru cu a face aceste lucruri pe bune. Diferenţa dintre vorbe şi fapte este o lecţie care nu se termină niciodată, cât trăim pe acest pământ. A-i spune cuiva “te iubesc” înseamnă ceva acum, altceva peste un an şi cu totul altceva peste 10. Acelaşi om, aceeaşi iubire, cu totul altfel dovedită prin fapte.
Discuţiile despre ce ar trebui să facă el, ce ar trebui să facă ea, pentru ca relaţia să “meargă”, toate reţetele şi sfaturile universal valabile sunt simple poveşti. Fiecare relaţie este un atelier în care cei doi cresc, fiecare aşa cum poate şi înţelege. Ceea ce e foarte greu de digerat, atunci când apare iubirea, acea iubire care ne umple de fericire şi face ca totul în lume să aibă sens, este că ceea ce trăim nu are legătură cu persoana faţă de care trăim minunea, ci cu graţia lui Dumnezeu.
Nu putem să simţim aşa ceva la comandă. Adesea ne îndrăgostim de oameni care ne surprind, nu se înscriu în canoanele pe care ni le stabilisem. Ne plăceau blonzii cu umeri laţi şi ne îndrăgostim de un brunet bondoc. Ne plăceau femeile zvelte, cu picioare lungi şi ne trezim că nu putem dormi noaptea de grija unei femei plinuţe care ne-a sucit minţile cu sânii ei enormi.
După care, încet-încet, începem să revenim la normal. Păi stai puţin, bondocul brunet nu trebuia să fie blond cu umeri laţi? Fata cu sânii giganţi n-ar putea să facă ceva să fie şi ea mai zveltă? Ne reamintim schemele noastre meschine, începem să vrem să-l modelăm pe celălalt după cum credem noi. Când nu mai putem să-l lăsăm să fie el însuşi, indiferent din ce motiv, putem să bănuim că am ieşit din graţia iubirii. Dacă suntem sinceri cu noi, ne dăm seama că ne dorim în taină “să fie iar ca la-nceput”. Pentru simplul motiv că nu mai este.
Dar dacă tot n-am ales noi persoana care ne-a trezit inima, n-am putea să ne dăm seama că nu vom avea control nici faţă de cum o să se comporte? Toate eforturile pe care le facem noi, toate eforturile pe care i le pretindem celuilalt, duc către idealul nostru, nu neapărat şi al lui. Nu poţi niciodată să fii sigur că cele două idealuri coincid. Fiecare face efortul pe care îl consideră, în direcţia idealului propriu. Când cineva nu mai face nimic, înseamnă că relaţia a murit.
N-are rost să te chinui să resuscitezi pe cineva mort. N-ai cum să-l mai întorci de la groapă. Dacă acea relaţie va reînvia vreodată, va fi cu totul alta. Cei doi vor fi regeneraţi şi vor trăi o altă poveste. Ştiu ce spun, l-am iertat pe cel despre care v-am povestit la început, după trei ani de separare. L-am iertat sincer şi am trăit împreună raiul pe pământ încă vreo doi ani. Iertarea e o lecţie extraordinară, te face să te simţi cel mai fericit om din lume.
Dar relaţia era cu totul altfel, chiar dacă oamenii erau aceeaşi. Şi am mai învăţat încă nişte lecţii. Acum suntem foarte buni prieteni. Ne dăm sfaturi şi ne încurajăm în celelalte relaţii pe care le avem. Din care continuăm să învăţăm, fiecare ce mai are de învăţat.
Nu intrăm în relaţii să ne odihnim, intrăm să ne construim. Există relaţii fericite? În măsura în care merităm, da. Poţi să ieşi dintr-o relaţie cu lecţiile neînvăţate, poţi să ieşi pentru că nu mai suporţi. Te odihneşti un pic şi apoi, dacă ai noroc, ţi se dă o altă iubire. La un moment dat, în jocul ăsta, începi să te prinzi că cel care ţi-a împrăştiat părul şi gândurile îţi va servi exact aceleaşi situaţii de care ţi-era teamă, pe care considerai că nu le meriţi. Dar poţi fi sigur că dacă au apărut iarăşi, nu le-ai rezolvat.
Cred că, dacă vrei să fii fericit într-o relaţie, trebuie în primul rând să ştii foarte bine ce vrei şi – la fel de important – ce nu vrei. Să nu te mai laşi furat de valuri. Eram într-o zi la un curs. Simţeam privirea unui bărbat care mă fixa hotărât, de undeva din spatele sălii. M-am întors şi m-am uitat. Ce intensitate! M-am pierdut în ochii lui. Am revenit, tulburată. Senzaţia continua. M-am întors din nou, continua să mă fixeze. Parcă îl cunoşteam de când lumea. Poate ne ştiam din altă viaţă.
Altădată, un asemenea val m-ar fi furat. Acum, m-am gândit: faptul că recunoşti pe cineva din altă viaţă poate să-ţi dea o senzaţie puternică de deja vu când îl întâlneşti. Dar nu se ştie ce vă leagă. Întâlnirea cu cel care te-a iubit poate fi la fel de intensă ca şi aceea cu cel care te-a omorât. Nu ne amintim. Aşa că am aşteptat, la finalul cursului, să văd dacă spune ceva. A venit glonţ, s-a prezentat, a vrut să ne cunoaştem. Am zâmbit, am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Peste câteva săptămâni s-a mutat în alt oraş şi n-am mai auzit nimic despre el, niciodată.

duminică, 20 iulie 2014

INTALNIREA KARMICA IN VIATA AMOROASA


Oamenii tind sa isi puna intrebari in legatura cu relatiile pe care le au: daca sunt langa persoana potrivita, daca sunt meniti sa fie impreuna sau daca au intalnit sufletul lor pereche. Rolul pe care il joaca destinul in viata amoroasa reprezinta de mult un subiect pe care il regasim in carti, muzica, teatru sau filme. Afla raspunsul la toate nelamuririle tale! Citeste ce inseamna o intalnire karmica, cum o recunosti si cum iti poate influenta viata!

Ce reprezinta o intalnire karmica?

Vietile anterioare ne influenteaza viata actuala mai mult decat vrem sa credem, in toate aspectele care ne inconjoara, iar relatiile de iubire par a fi cele care ne intriga in mod special. O intalnire karmica are legatura cu reincarnarile pe care le au sufletele de-a lungul timpului. Practic, acestea se reunesc si in prezent, daca au trait impreuna lucruri intense. Ti s-a intamplat vreodata sa cunosti o persoana si sa simti un impact emotional puternic? Atunci, cu siguranta te-ai reintalnit cu un om cu care ai avut legaturi rascolitoare intr-o alta viata.

Cum recunosti intalnirile karmice?

Exista mai multe semne care iti demonstreaza ca te-ai reintalnit cu un suflet pe care l-ai cunoscut in alte vremuri. In primul rand, intensitatea emotiilor va va tulbura vizibil pe amandoi, veti fi surprinsi sa stiti ca simtiti aceleasi senzatii de bucurie sau durere. Iti este mult mai usor sa te implici intr-o relatie de natura karmica, deoarece simti ca iti cunosti partenerul si esti in largul tau cu el. Lucrurile evolueaza usor, pentru ca aveti amandoi o conexiune puternica. Chiar daca va certati, intre voi este o atractie atat de mare incat nu puteti sa stati unul fara altul, desi sentimentele voastre nu mai sunt la fel. Simtiti ca va leaga ceva puternic, dar nu reusiti sa intelegeti ce anume sau nu aveti putere sa va despartiti. Probabil ca nu este momentul sa incheiati aceasta legatura pentru ca amandoi mai aveti multe de invatat. Iar pentru a trece mai departe, trebuie sa evoluati si sa deveniti mai buni.

O relatie karmica iti poate influenta destinul?

Desi tinzi sa crezi ca o intalnire karmica se poate intampla doar intre sufletele pereche, afla ca nu are legatura in mod special cu acest aspect. In ciuda faptului ca legatura dintre voi este puternica, intalnirile karmice nu sunt intotdeauna pozitive, ci pot fi si negative. Ce inseamna acest lucru?  Persoana respectiva te-a ranit mult intr-o viata anterioara sau tu i-ai provocat ei o suferinta imensa, ceea ce inseamna ca veti fi nevoiti sa rezolvati situatiile ramase neincheiate. Exista persoane care experimenteaza o singura intalnire karmica intr-o viata sau altele care pot ajunge chiar la 7-8, in special daca au ramas conflicte, atasamente puternice sau teama de a progresa.
Indiferent ca iti doresti sau nu, interactiunea karmica iti influenteaza destinul mai mult sau mai putin. Aceasta nu este o dovada ca veti petrece mult timp impreuna, ci doar ca aveti ceva de rezolvat. De aceea, nu este indicat sa tragi de o relatie ce pare sa nu mai aiba niciun sens. Elibereaza-te de suferinta si parcurge noul drum din viata ta.
Doua persoane care sunt facute sa ramana impreuna vor trece efectiv peste toate piedicile si lucrurile se vor aranja in favoarea lor (in cele din urma). Cand esti langa persoana potrivita, te simti libera, in siguranta, apreciata, iubita si implinita. La fel se simte si partenerul tau, ceea ce este un semn bun pentru ca impreuna veti realiza multe lucruri frumoase.
O intalnire karmica poate aparea oricand in viata ta, te poate surprinde, dar in acelasi timp va oferi sens vietii tale. Indiferent daca el/ea este barbatul/femeia pe care il/o astepti sau este doar o legatura ce vine cu o lectie, culege lucrurile bune si mergi mai departe.

sursa

luni, 7 iulie 2014

JUCATI-VA CU ENERGIILE VOASTRE ~ OSHO


„Sexul se întâmplă; nu este un lucru pe care trebuie să-l faci. Prin urmare, trebuie să înveți atitudinea orientală față de sex, atitudinea tantra. Atitudinea tantra constă în faptul că trebuie să-ți iubești partenera. Nu este nevoie de planificare, nu este nevoie să repeți în minte. Nu trebuie să faci nimic anume; doar să iubești și să fii disponibil. Jucați-vă cu energiile voastre. Iar când începeți să faceți dragoste, nu este nevoie deloc să o faceți în stil mare. Altfel te vei preface, și la fel va proceda și partenera. Ea se va preface că este o amantă extraordinară, iar tu te vei preface că ești un amant extraordinar… și amândoi veți fi nesatisfăcuți! Nu este deloc nevoie să pozați.
Actul dragostei este o rugăciune tăcută. Este meditație. Este sfânt; este sfinta sfintelor. Prin urmare, când faci dragoste cu o femeie ia-o foarte încet, cu gust, însușindu-ți fiecare aromă. Și ia-o foarte încet: nu e nicio grabă, de ce să te grăbești? Există suficient timp.
Iar în timp ce faci dragoste, uită de orgasm. Dimpotrivă, caută să te afli într-o stare foarte relaxată cu femeia, relaxați-vă unul în celălalt. Mintea occidentală se gândește încontinuu când vine, cum o să o facă repede și extraordinar, și nu știu ce și nu știu cum. Această gândire nu permite energiilor corpului să funcționeze. Nu permite corpului să își urmeze calea; mintea se tot amestecă…
Relaxează-te împreună cu cealaltă persoană. Dacă nu se întâmplă nimic, nici nu trebuie să se întâmple ceva. Dacă nu se întâmplă nimic, atunci exact asta se întâmplă… și asta este foarte frumos! Nu trebuie ca orgasmul să se producă în fiecare zi. Sexul ar trebui să însemne doar să fiți împreună, doar să vă dizolvați unul în celălalt. Apoi, unul poate să continue să facă sex o jumătate de oră, relaxându-se în celălalt. Pe urmă vă veți afla într-o stare de completă uitare de sine, deoarece nu este nevoie de minte. Dragostea este singurul lucru pentru care nu este nevoie de minte; și aici greșește Occidentul: introduce mintea chiar și în asta!
Prin urmare, relaxați-vă pur și simplu unul prin celălalt și uitați de minte. Bucurați-vă de simpla prezență a celuilalt, de întâlnire, și pierdeți-vă în ea. Nu încercați să obțineți ceva de pe urma ei; nu este nimic de obținut, într-o bună zi, va urma o coborâre a orgasmului; nu va exista niciun vârf. Nu va fi decât relaxare, însă și aceasta va avea propriul vârf, pentru că are profunzime. Într-o bună zi, corpul se va propulsa el însuși spre o culme a orgasmului, dar și aceasta va veni de la sine; voi doar vă veți afla acolo.
Uneori va fi o vale, uneori va fi un vârf… și acesta este un ritm. Nu poți avea un vârf în fiecare zi. Dacă ai numai vârfuri, atunci vârful nu va fi prea înalt. Trebuie să cucerești vârful trecând prin vale. Prin urmare, e un raport de jumătate-jumătate. Uneori va fi un orgasm de vale. După aceea te pierzi în întunericul văii, în răcoarea și pacea ei. Așa îți cucerești un vârf. Într-o zi, energiile sunt gata: ele însele se îndreaptă spre vârf, tu nu ai niciun merit. Cum ai putea avea? Cine ești tu și cum ai putea să reușești acest lucru? Aflându-te în vale, energia se acumulează; vârful se naște din vale. Apoi vine un orgasm extraordinar; întreaga ta ființă este inundată de plăcere.
În vârf va fi plăcere, în vale va fi pace. Și, în cele din urmă, pacea este mai prețioasă decât plăcerea, deoarece plăcerea va fi de moment: nu poți rămâne în vârf mai mult de un moment. Vârf înseamnă că este foarte îngust; este asemenea unei piramide. Nu poți rămâne acolo prea multă vreme; nu poți rămâne acolo decât un moment. Însă poți rămâne mai mult când urmează o vale. Ambele trebuie să fie savurate; ambele au ceva de oferit. Ambele sunt semnificative și ambele te ajută să crești.
În sfârșit, tantra spune că orgasmul din vale este cu mult superior celui din vârf. Orgasmul din vârf este imatur, orgasmul din vale este de o mare maturitate. Orgasmul din vârf aduce excitație; este febril și plin de pasiune. Aduce înfiorare, dar fiorii sunt obositori. Orgasmul din vale nu aduce fiori, ci liniște, și această liniște este cu mult mai prețioasă, are o mult mai mare putere de transformare. Te va însoți douăzeci și patru de ore. Odată ce ai ajuns într-o vale, valea aceea te va însoți. Vârful va fi pierdut, vei fi obosit și vei adormi. Valea va continua; zile întregi poate să aibă efect asupra ta. Vă veți simți relaxați, alăturați.
Ambele sunt bune, însă nimic nu se poate «face». Trebuie pur și simplu să lași calea liberă. Prin urmare, dragostea este un gen de relaxare în care lucrurile trebuie să fie lăsate în voia lor.”

(Osho, „Echilibrul corp-minte”)

Alte articole si filmulete cu Osho- gasiti AICI
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...